Ludovic al XIV-lea al Franței
Părinții săi erau total incompatibili: capriciosul, introvertitul și nedelicatul Ludovic al XIII-lea de Bourbon, și frumoasa, cocheta, meticuloasa și bine crescuta Ana de Austria, din linia spaniolă a Casei de Habsburg. După douăzeci și trei de ani de căsătorie infertilă a părinților săi, micul Ludovic vine pe lume la 5 septembrie 1638 la Castelul Saint-Germain-en-Laye. Nașterea sa a fost considerată, de aceea, un adevărat miracol, drept pentru care el a primit și numele de botez Dieudonné ("darul lui Dumnezeu" în traducere), iar Franța, în semn de recunoștință, a fost închinată de tatăl său, regele Ludovic al XIII-lea, Fecioarei Maria, care făcuse posibil miracolul[1].
Ludovic este fructul unei uniuni dinastice: bunicii paterni au fost Henric al IV-lea și Maria de Médicis, care erau franco-navari și florentini iar bunicii materni au fost Filip al III-lea și Margareta de Austria, care erau spanioli și austrieci, ambii din Casa de Habsburg. La naștere, Ludovic a primit titlul tradițional pentru moștenitorul tronului francez, cel de Delfin al Franței.
Nașterea lui Ludovic a fost urmată, doi ani mai târziu, de cea a lui Filip, mai întâu Duce de Anjou, apoi, Duce de Orléans după moartea unchiului său, Gaston d'Orléans.
După moartea lui Ludovic al XIII-lea, când moștenitorul său nu împlinise încă cinci ani, copilul e crescut într-o familie mai puțin obișnuită, căci Ana de Austria, acum regentă, se spune că trăia cu primul ei ministru, cardinalul Jules Mazarin, un carierist italian inteligent și lipsit de scrupule. Împreună au supravegheat educația regelui-copil și nu este lipsit de semnificație faptul că Mazarin i-a devenit naș. Între 1648 și 1653, Franța a fost sfâșiată de un șir de revolte cunoscute sub numele de Fronde (fronde înseamnă praștie, "arma" puștanilor parizieni).
Ludovic al XIV-lea a fost profund influențat de Fronde, neabandonându-și credința că ordinea și autoritatea reprezintă antidotul haosului. Ludovic a învățat de la cardinal să creadă că monarhia a fost rânduită de către Dumnezeu să se identifice cu Franța, să muncească din greu și să-și ia sarcina în serios. El a învățat, totodată, să se prefacă, însușindu-și cinismul și disprețul față de motivația umană, caracteristice lui Mazarin.
Educația formală a lui Ludovic nu a fost neglijată, cu toate că era mărginită, așa cum era, de altfel, cea mai mare parte a educației aristocratice: ceva istorie antică, dar puțină istorie modernă, puțină geografie și matematică, o cunoaștere temeinică a limbii spaniole și a celei italiene; a învățat să vorbească și să scrie excelent în limba franceză. A fost învățat să călărească, să tragă cu armele de foc și să danseze, lucruri pe care le făcea bine din instinct. De la mama sa a moștenit indubitabila sa pietate catolică și ura față de erezie, cu toate că, la fel ca și ea, nu poseda o cunoaștere profundă a problemelor teologice.
De-a lungul copilăriei, Ludovic a trecut pe lângă moarte de câteva ori:
La vârtsa de cinci ani aproape s-a înecat într-una din piscinele palatului regal. A fost salvat in extremis.
La nouă ani, la 10 noiembrie 1647, s-a îmbolnăvit de variolă. Zece zile mai târziu, medicii erau fără speranță însă tânărul Ludovic și-a revenit miraculos.
La 30 iunie 1658, regele a fost victima unei grave intoxicații alimentare când era în Bergues. Luni, 8 iulie, îi sunt acordate ultimele ritualuri și urma să înceapă pregătirea succesiunii însă Guénaut, medicul Anei de Austria, i-a dat un vomitiv bazat pe antimoniu și vin iar tânărul rege din nou s-a vindecat miraculos.
Statura lui Ludovic – avea doar 1,62 m - trebuia să fie sporită prin tocuri înalte și părea mai înalt purtând peruci luxuriante. Totuși, statura scundă a lui Ludovic era, în orice caz, compensată de demnitatea și siguranța sa înnăscute. În plus, el poseda mult farmec și era foarte afabil. Era inteligent, pricepea repede și poseda o bună memorie a chipurilor și a faptelor. Poseda un autocontrol remarcabil, socotind că era sub demnitatea sa să se înfurie sau să exulte. Își scotea întotdeauna pălăria în fața femeilor, chiar și a celei mai umile cameriste.
La 7 septembrie 1651 lit de justice (o sesiune specială a Parlamentului din Paris) îl declară pe rege major. Încoronarea are loc la 7 iunie 1654 la Reims însă afacerile politice sunt în mâna cardinalului Mazarin în timp ce Ludovic își continuă pregătirea militară cu mareșalul Franței, vicontele de Turenne.
Ludovic și femeile
Familia lui Ludovic al XIV-lea
Dacă Ludovic al XIV-lea a făcut să sufere pe cineva apropiat, aceasta a fost regina, care nu s-a împăcat niciodată cu infidelitatea soțului ei. Ludovic a fost obligat să se căsătorească cu o soție de care nu era atras, Maria Tereza a Spaniei, fiica lui Filip al IV-lea al Spaniei, în 1660. Reacția lui a fost aceea de a-și găsi compensații în altă parte.
Asemenea bunicului său, Henric al IV-lea, Ludovic avea un mare apetit sexual și s-a bucurat de favorurile mai multor amante, având numeroși bastarzi. Trei femei au fost recunoscute în mod deschis, succesiv, în calitate de amante principale: blajina și neștiutoarea Louise de la Vallière, inteligenta și intriganta Françoise-Athénaïs de Montespan și autoritara, dar rezervata Françoise de Maintenon.
Fiecare amantă a fost mai vârstnică decât predecesoarea sa și a intrat în grațiile regelui în timp ce făcea parte din anturajul predecesoarei. După moartea Mariei Tereza în 1683, Ludovic s-a căsătorit cu doamna de Maintenon și sub influența ei dură n-a mai avut aventuri extraconjugale. Cu toate că Ludovic își răsplătea material amantele, relațiile sale cu femeile arată că era cât se poate de egoist. Este tipic comportamentul său din 1667, când și-a obligat doamnele să meargă cu el în campania din Flandra. În caleașca regală călătoreau regele, regina, Louise de la Vallière, care era pe punctul de a fi părăsită de rege, și doamna de Montespan, care era pe cale să intre în viața intimă a regelui.
Dintre metresele și favoritele regelui Ludovic al XIV-lea amintim: Louise de la Vallière, Madame de Montespan, Madame d'Heudicourt, Madame de Maintenon, Maria Mancini, Olympe Mancini, Lucie de La Motte-Argencourt, Isabelle de Ludres, Anne de Rohan-Chabot, Mademoiselle de Thianges, Lydie de Rochefort-Théobon, Marie Angélique de Scorailles, Claude de Vin des Œillets, Anne-Lucie de La Mothe-Houdancourt, Catherine Charlotte de Gramont.
Copiii legitimi
Ludovic al Franței, Delfinul (1661 - 1711);
Anne Élisabeth a Franței (1662 - 1662);
Marie-Anne a Franței (1664 - 1664);
Marie-Thérèse a Franței (1667 - 1672);
Philippe-Charles al Franței, Duce d'Anjou (1668 - 1671);
Louis-François al Franței, Duce d'Anjou (1672 - 1672).
[modificare]Copiii nelegitimi
Cu metresa sa, Louise de la Vallière:
Charles (19 decembrie 1663 - 15 iulie 1665), nu a fost recunoscut;
Philippe (7 ianuarie 1665 - 1666), nu a fost recunoscut;
Marie Anne de Bourbon (2 octombrie 1666 - 3 mai 1739), recunoscută la 14 mai 1667;
Louis, Conte de Vermandois (3 octombrie 1667 - 18 noiembrie 1683), recunoscut la 20 februarie 1669.
Cu metresa sa, Madame de Montespan:
Louise Françoise de Bourbon (1669 - 23 februarie 1672);
Louis Auguste, Duce de Maine (31 martie 1670 - 14 mai 1736), recunoscut la 20 decembrie 1673;
Louis César, Conte de Vexin (20 iunie 1672 - 10 ianuarie 1683), recunoscut la 20 decembrie 1673;
Louise Françoise, Ducesă de Bourbon (1 iunie 1673 - 16 iunie 1743), recunoscută la 20 decembrie 1673;
Louise Marie Anne, Mademoiselle de Tours (12 noiembrie 1674 - 15 septembrie 1681), recunoscută în ianuarie 1676;
Françoise Marie, Ducesă de Orléans (9 februarie 1677 - 1 februarie 1749), recunoscută la 22 noiembrie 1681;
Louis Alexandre, Conte de Toulouse (6 iunie 1678 - 1 decembrie 1737), recunoscut la 22 noiembrie 1681.
Cu metresa sa, Claude de Vin, Mademoiselle des Oeillets:
Louise de Maisonblanche (1676 - 12 septembrie 1718).
Cu metresa sa, Marie Angélique de Scorailles:
un fiu (1681-1681)
d3vil_mgraphics
